miercuri, 20 martie 2019

Dintr-un tur sau din două!


De la posesorul blogului albastru am aflat o veste bună pentru unii și proastă pentru alții. Cică vor fi două tururi de scrutin la alegerile locale pentru primar ce vor avea loc în vara anului viitor. Altul sare repede și zice că e o veste bună pentru toată lumea, că astfel va fi ales cel mai bun! Sigur, în funcţie de momentul la care sunt luate în discuţie, variantele de vot într-un singur tur sau în două tururi pot avantaja ori dezavantaja unul sau unele grupări politice. Dar, faptul că, la un moment dat, după calculele pe care le fac, unii politicieni pierd într-un anumit sistem de vot, nu trebuie confundat cu pierderea caracterului democratic al alegerilor.

Despre alegerile în două tururi de scrutin se afirmă că asigură o mai mare reprezentare a electoratului, întrucât candidatul ales în turul 2 va fi cel care va obţine voturile a cel puţin 50%+1 dintre alegătorii care votează valabil. În cazul alegerilor într-un sigur tur de scrutin, este posibil ca învingătorul să coboare, chiar mult, sub procentul de 50%.

Problema care se pune este ce înseamnă şi dacă există în realitate “reprezentativitatea” celui ales. E de ajuns să ne gândim la cum arată în toată ţara, străzile, şoselele, drumurile, sistemul de încălzire, canalizarea, straturile de iarbă, plantaţiile de panseluţe, fântânile cântătoare etc. etc., pentru a ne pune întrebarea dacă şi pe cine reprezintă, cu adevărat, un primar după ce a fost ales cu peste 50% voturi, în două tururi de scrutin.

Cel care este ales prin vot, potrivit regulii şi procentelor stabilite prin lege, este ales şi atât. Fără grade de comparaţie în funcţie de procentul obţinut. Un ales cu 99% voturi nu are mai multe drepturi şi obligaţii prevăzute de lege decât alt ales, cu un procentaj mai redus, deci cu o „reprezentativitate” mai redusă.


Pe de altă parte, votul într-un singur tur ar elimina trocurile murdare dintre partide pentru turul doi. După ce au „sondat” electoratul în turul unu, partidele încep negocierile pentru turul doi. Care numai de interesul alegătorilor şi de căutarea binelui public nu pot fi bănuite. S-a văzut asta din „realizărili” candidaţilor care au câştigat în turul doi, în urma acestor extraordinare şi esenţiale pentru democraţie trocuri politice.


Dacă partidele vor să facă alianţe pentru alegeri, pot să le facă înainte de primul tur. Şi să propună, din prima, candidaţi cu şanse reale, iar nu iepuri în turul unu, pentru procente de negociat „politic” în turul doi.


De asemenea, votul într-un singur tur poate creşte caracterul „util” al votului. Votul unui alegător chiar devine important şi poate crea acea majoritate utilă (chiar sub 50%) care să stabilească un câştigător, fără a mai fi nevoie de o altă majoritate, în turul doi, care să confirme sau să infirme opţiunea iniţială.


Fiind vorba despre un singur tur, care are, deci, rol decisiv, el nu are de ce să afecteze prezenţa la vot. Dimpotrivă, o poate stimula. Cine vrea să se exprime are ocazia, atunci.

La lipsa de diferenţă valorică dintre candidaţi, parcă mai echitabilă ar fi desemnarea lor prin tragere la sorţi. La suflantă sau la roata cu bile, cu ocazia unei sesiuni de extrageri pentru „premiile” lunare ANAF. Teoretic, ar dispărea şi coruperea alegătorilor.

Votul într-un singur tur a fost introdus de guvernarea intitulată de dreapta a lui Boc. Corect ar fi să se revină la votul în două tururi tot în timpul unei guvernări de dreapta, de ce să nu profite și guvernarea intitulată de stânga de beneficiile acestui sistem de alegere a primarilor dintr-un singur tur, ce, ei e mai proști!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu